Universitatea din Petroșani s-a dezvoltat în ultimii ani și folosind fondurile europene. Așa se face că, în acest moment, are în derulare o serie de proiecte finanțate din bani europeni.
Rectorul Universității din Petroșani, Sorin Radu, nu concepe dezvoltarea fără a apela la fondurile europene, de aceea instituția de învățământ superior aplică în continuare pentru finanțări.
”Dezvoltarea a unei universități, în această perioadă și în viitor, nu poate fi concepută fără finanțare europeană. Fie că vorbim despre consorțiile universităților europene finanțate direct de la Bruxelles, fie că avem proiecte prin PNRR, cum este cel cu digitalizarea, fie că avem un proiect prin POR pe care l-am finalizat și altele pe care le vom propune pentru etapa următoare. Mai avem proiecte în cadrul programului de Tranziție Justă sau altele. Scriem propuneri de proiecte și sperăm să obținem punctajul necesar pentru a obține și finanțare. Toate acestea au rolul de a crește dotarea universității, de a crește eficiența spațiilor de învățământ în care ne desfășurăm activitatea, de a crește confortul în cămine și la restaurantul studențesc. Și au drept scop pregătirea la un nivel european și mondial al studenților noștri și pregătirea continuă a cadrelor didactice”, a declarat rectorul Universității din Petroșani.
Finanțări pentru universitățile din Regiunea Vest
Programul Regional Vest 2021-2027, lansat zilele trecute, vizează universitățile din Regiunea Vest și se află printre țintele Universității din Petroșani. Rectorul Universității din Petroșani, susține că se vor depune cel puțin două proiecte.
„Avem în vedere două proiecte, unul pentru dotarea, în continuare, a laboratoarelor și aici ne referim la cele care mai necesită aparatură modernă. Și am gândit și un proiect de reabilitare a unui spațiu de învățământ, tocmai în ideea de a crește eficiența energetică, pe de o parte și, pe de altă parte, de a realiza un climat, în interior, ca aparatura să aibă condiții optime”, a mai declarat Sorin Radu.
Programul pune la dispoziția universităților 21 de milioane iar termenul final de depunere a proiectelor este 3 august 2024.
Nicu Tașcă
Leave A Comment